Anunț de participare, 2016

works-2014f

Bienala de Grafică din Ținutul Secuiesc, ediția a IV-a
Sfântu Gheorghe, 2016

Caracterul integrativ al graficii contemporane

În perioada 20 ianuarie 2016 – 20 decembrie 2016 va avea loc ediția a IV-a a Bienalei de Grafică din Ținutul Secuiesc organizată de Consiliul Județean Covasna, Consiliul Județean Harghita și Centrul de Cultură al Județului Covasna.

Generalități:

Dirijându-ne neobservat, dar foarte eficient gândirea, percepţia şi obiceiurile, universul nostru este acoperit aproape în totalitate de sistemul creat al semnelor vizuale. Trăim într-o lume dominată de imagini, fapt de care nu se mai poate să nu se ţină seama. În special creatorii care activează, gândesc în domeniul artelor plastice.

Acest caracter determinant al imaginii, schimbările funcţiei ei sociale pot fi reflectate îndeosebi de grafica multiplicabilă, în cazul căreia transformările specifice ale genurilor, care se influenţează reciproc, sunt poate cel mai pronunţat perceptibile. Imaginea virtuală a schimbat rolul graficii multiplicabile, deşi imaginea imprimată, asociată cu caracterul material al operei de artă, nu şi-a pierdut din importanţă. În lumea revoluţiei vizuale nu mai are nici grafica frontiere, astăzi artistul poate să aleagă liber suportul imaginii generate de noile medii. Însă imaginea virtuală, când este imprimată, se poate întoarce la realitatea tradiţională, legată de materialitate, astfel devine şi imaginea digitalizată un mijloc al graficii.

Obiectivul Bienalei de Grafică din Ţinutul Secuiesc este să alăture localul şi universalul şi prin aceasta să caute, să determine locul tendinţelor artistice care se nasc în regiune, dar şi în alte părţi ale lumii, în cadrul trendurilor globale, atât în privinţa graficii tradiţionale, cât şi a graficii digitale. Doreşte să realizeze acestea prin respectarea maximală a libertăţii fără stereotipuri a artiştilor în ceea ce priveşte alegerea mijloacelor, tehnicilor şi a suporturilor limbajului vizual.

În sensul celor de mai sus, putem să definim mai multe caracteristici și moduri de interpretare ale conceptului graficii: caracterul multiplicabil, imprimarea ca mediu comunicațional, grafica în sensul de mijloc de exprimare vizual, forma ilustrativă, crearea de imagini pe cale digitală, modalitatea de arhivare a imaginii și variantele imprimate ale acestora, documentul vizual imprimat. Fiecare participant poate să aleagă dintre definițiile enumerate, să definească, să ofere răspunsuri vizuale. Bienala de Grafică din Ținutul Secuiesc oferă posibilități de alegere și așteaptă răspunsuri vizuale la definițiile propuse.

Față de primele trei ediții ale bienalei, anul acesta am modificat categoriile de concurs. Propunem o singură categorie cuprinzătoare, care încearcă să integreze totalitatea posibilităților graficii contemporane. În acest sens, anunțăm categoria unică Grafică imprimată, în care se integrează următoarele metode, procedee grafice:
1. lucrări grafice realizate prin procedee grafice tradiționale;
2. lucrări grafice realizate prin procedee digitale de creare a imaginii și imprimate cu mijloace digitale;
3. lucrări grafice pregătite prin procedee digitale de creare a imaginii, dar imprimate cu metode tradiționale.

 

Condițiile de participare și regulamentul Bienalei de Grafică din Ținutul Secuiesc, ediția a IV-a:

1. Participanții:
Pot aplica artiști plastici profesioniști și studenți ai universităților de artă care îndeplinesc criteriile de eligibilitate stabilite în invitația de participare. Nu pot aplica asociații, organizații profesionale, numai artiști individuali care se încadrează în criteriile profesionale menționate anterior.

2. Caracteristicile lucrărilor grafice participante:
Tematica lucrărilor este liberă, condiția de participare obligatorie este, ca lucrările să fie executate în ultimii doi ani. Se acceptă lucrările realizate prin toate tehnicile graficii multiplicabile care se încadrează în definiția graficii în domeniul tiparului înalt, adânc și plan (xilogravură, linogravură, acvaforte, acuatinta, mezzotinta, litografie, serigrafie, tehnică individuală de multiplicare, C-print, offset, electrografică etc.). Nu sunt acceptate desene, desene în pastel, acuarele.)

3. Fiecare artist poate aplica cu maximum 3 opere. Fiecare lucrare trimisă se consideră o operă. Elementele seriilor se consideră opere distincte, astfel o serie alcătuită din trei elemente corespunde cu trei opere.

4. Dimensiunea minimă a operelor participante este de 30×30 cm, dimensiunea maximă este 100×100 cm.

5. Termenul limită și modul de expediere a lucrărilor grafice:

5/a: ETAPA 1: Preselecție
Prima etapă, preselecția, a celei de-a IV-a ediții a Bienalei de Grafică din Ținutul Secuiesc se desfășoară în baza reproducerilor digitale după operele înscrise în concurs. Astfel, reproducerile digitale perfecte ale graficilor vor putea fi încărcate online prin formularul de înscriere împreună cu datele solicitate. Dimensiunea de fișier a unei fotografii digitale nu poate depăși 15 MB, se poate încărca în formate .jpg, .jpge, .png necomprimate, rezoluție 300 dpi (latura mai lungă a cadrului de minim 2500 pixeli).

Înscrierea pentru Etapa 1 este posibilă numai prin formularul de înscriere online: http://grafikaiszemle.ro/ro/formular-de-inscriere-2016/

Dacă încărcarea s-a realizat cu succes, sistemul Vă trimite un mesaj de confirmare la adresa de e-mail completată de dumneavoastră în formularul de înscriere. Dacă aveți probleme cu înregistrarea online, puteți să solicitați ajutor la adresa de e-mail grafikaiszemle@grafikaiszemle.ro

Termenul limită de transmitere a reproducerilor digitale: (25) 29 martie 2016, ora 24:00.

Important: Pentru etapa de preselecție nu trebuie să ne trimiteți operele în original! În caz contrar, nu avem posibilitatea de a vă retrimite obiectul de artă original.

Rezultatele preselecției vor fi comunicate tuturor aplicanților prin e-mail.

5/b: ETAPA 2: Jurizare, premiere
În baza deciziei de la preselecție, solicităm trimiterea prin poștă a operelor care au rămas în concurs. Operele selectate pentru Etapa 2 vor fi publicate în catalogul Bienalei de Grafică din Ținutul Secuiesc, ediția a IV-a.

Termenul limită de predare a operelor în original: 20 mai 2016 (data poștei) sau personal la următoare adresă: Centrul de Cultură al Judeţului Covasna, RO- 520008 Sfântu Gheorghe, str. Libertății, nr. 2, jud. Covasna, România.

Vă rugăm să anexați la operele originale trimise pentru Etapa 2 formularul de înscriere imprimat pe care l-ați primit prin e-mail în urma înregistrării online la Etapa 1. Operele trebuie numerotate și semnate conform standardelor internaționale. Vă rugăm, ca să ne trimiteți prin poștă sau să aduceți personal lucrările originale, fără ramă și paspartu, ambalate în mapă sau în cilindru de carton. Operele predate după termenul limită sunt excluse în mod automat.

Organizatorii nu își pot asuma răspunderea pentru eventualele deteriorări în timpul transportului și nu le stă în putință să le remedieze.

Vă rugăm să specificați pe coletul poștal:
Bienala de Grafică din Ținutul Secuiesc, ediția a IV-a
Imprimate pentru scop cultural, fără valoare comercială!

6. Juriul și jurizarea:
Juriul este compus din graficieni și istorici de artă recunoscuți internațional. Procesul de jurizare la Bienala de Grafică din Ținutul Secuiesc se va derula în două etape.

Lucrările premiate vor fi alese dintre lucrările care au rămas în concurs după prejurizare. Lucrările selectate pentru Etapa 2 vor fi expuse în cadrul Bienalei, în funcție de posibilitățile de expunere, la Centrul de Arte Plastice din Transilvania și la Muzeul Național Secuiesc din Sfântu-Gheorghe.

Deschiderea oficială a Bienalei va avea loc la data de 15 octombrie 2016, sâmbătă, ora 17. Decizia juriului și detaliile privind vernisajul vor fi comunicate la timp autorilor lucrărilor telefonic sau prin e-mail.

7. Taxă de participare:
La concursul Bienalei de Grafică din Ținutului Secuiesc, ediția a IV-a, nu se percepe taxă de participare.

8. Premii:
1.Marele Premiu al Bienalei: 2000 euro
2.Premiul Nagy Imre: 1000 euro
3.Premiul Plugor Sándor: 1000 euro
4.Premiul Nagy Pál: 1000 euro

Premiile celei de-a IV-a ediții a Bienalei de Grafică din Ținutului Secuiesc sunt sume brute, reprezintă venituri impozabile și sunt impozitate în conformitate cu legea din România cu 16%.

9. Informații suplimentare:
• Lucrările premiate vor rămâne în proprietatea Centrului de Arte Transilvania;
• Lucrările expuse vor fi înapoiate autorilor prin poștă după încheierea expozițiilor Bienalei (maximum un an);
• Lucrările selectate pentru Bienală vor apărea în catalogul Bienalei;
• Organizatorii își rezervă dreptul la panotarea operelor de artă.

Descarcă anunțul de participare: .pdf