Bienala de Grafică din Ţinutul Secuiesc se bucură de o atenţie profesională din ce în ce mai mare

VAR_8150 G5 zsurizes_vargyasi

Bienala de Grafică din Ţinutul Secuiesc, bazându-se pe o experienţă de zece ani, devine din ce în ce mai recunoscută. Acest fapt reiese din numărul şi valoarea artistică a lucrărilor trimise la cea de-a 5-a ediţie a Bienalei. În perioada de zece săptămâni în care se puteau trimite lucrări, 934 artişti au trimis un număr de 2249 lucrări, ceea ce înseamnă aproape dublul lucrărilor trimise la ediţia anterioară.

Obiectivul deseori formulat de către fostul curator decedat al Bienalei, Zsolt Siklodi – „să alăture localul şi universalul şi prin aceasta să caute, să determine locul tendinţelor artistice care se nasc în regiune, dar şi în alte părţi ale lumii, în cadrul trendurilor globale…” – pare a fi din ce în ce mai realizabil, dacă luăm în considerare provenienţa aplicanţilor. Au trimis lucrări artişti din 58 ţări de pretutindeni, în mod asemănător ediţiilor din 2012 şi 2014 cele mai reprezentate ţări sunt Ungaria, România şi Polonia, dar, pe lângă acestea, reprezentarea Rusiei, Serbiei, Indiei şi Chinei devine din ce în ce mai puternică.

Termenul limită de trimitere a lucrărilor la a 5-a ediţie a Bienalei de Grafică din Ţinutul Secuiesc a fost 3 aprilie, miezul nopţii, după care, între 5-6 aprilie, a urmat prima fază a evaluării de către juriu la Centrul Cultural al Judeţului Covasna. Juriul Bienalei este alcătuit din istorici de artă și artiști plastici recunoscuți la nivel internațional: dr. Cristian Aurel Opriș, conferenţiar la Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca, dr. István Erőss, directorul Institutului de Arte Vizuale al Universității Eszterházi Károly din Eger/Ungaria, Liu Chun-Lan, profesor la Universitatea Națională de Arte din Taiwan, dr. Anca Boeriu, lector la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, Zoltán Vécsi Nagy, istoric de artă, directorul Centrului de Artă Transilvania, Ábel Kónya, curator principal la MODEM din Debrecen/Ungaria și Apor Ferencz S., artist plastic.

Cinci dintre membri juriului au evaluat lucrările pe loc, iar doi le-au evaluat online. Până la urmă, dintre cele peste două mii de lucrări trimise, 295 au fost selectate pentru faza a doua. Aplicaţiile care nu au respectat condiţiile invitaţiei de participare au fost excluse din start, iar celelalte lucrări au fost evaluate exclusiv din punct de vedere profesional.

Dr. István Erőss, artist grafician a remarcat că materialul din acest an este foarte variat, au fost reprezentate diverse tendinţe, datorită faptului că au fost aplicanţi din toate părţile lumii. De asemenea, s-au putut simţi diferenţele de generaţie dintre artişi, s-a conturat frumos viziunea asupra artei grafice a artiştilor aşa zişi „mai în vârstă” și, respectiv, a studenţilor. Apor Ferencz S., curatorul Bienalei a adăugat că este foarte mulţumit de faptul că o mare parte a aplicanţilor a trimis lucrări corespunzătoare concepţiei de bază a invitaţiei de participare „G5”.