Interesul profesional față de Bienala de Grafică din Ținutul Secuiesc a rămas neschimbat

Interesul profesional față de Bienala de Grafică din Ținutul Secuiesc este constant și anul acesta, ceea ce s-a confirmat și prin faptul că anul acesta s-au înscris în concurs, artiști din 65 de țări față de anul trecut, când graficienii au trimis lucrări din 58 țări. La fel ca în cazul edițiilor anterioare Ungaria, Polonia și România încă mai au cea mai marcantă prezență, dar în acest an și-au întărit reprezentanța și câteva țări din Orient, astfel Thailanda, India, China și Japonia. În cursul perioadei de zece săptămâni când s-au putut trimite lucrări , au intrat în concurs în jur de 2100 lucrări de la 868 artiști.

Termenul final de înscriere la ediția a 6-a a Bienalei de Grafică din Ținutul Secuiesc a fost miezul nopții  a zilei de 23 martie, iar după acesta a avut loc prima etapă a jurizării în perioada 29-31 martie.  Juriul G6 se compune din istorici de artă și artiști recunoscuți pe plan internațional:  dr. Alice Andreea Iliescu   grafician – lector universitar, Universitatea de Artă și Design, Cluj Napoca, România,  Prof. dr. István Erőss grafician – profesor universitar, Universitatea Eszterházy Károly, Eger, Ungaria, Sona Harutyunyan istoric de artă – președintele Fundației KulturDialog Armenien / directorul Bienalei Internaționale de Gravură Erevan,  Armenia, dr. Marcin Bialas grafician – coferențiar universitar, Academia de Arte Plastice din Katowice, Polonia, Zoltán Vécsi Nagy istoric de artă – directorul Centrului de Artă Transilvania, Sfântu Gheorghe, România, Ábel Kónya artist plastic – directorul Galeriei din Miskolc, curatorul Trienalei de Grafică din Miskolc, Ungaria și Apor Ferencz S. artist plastic – curatorul bienalei G6, Miercurea Ciuc, România.

Având în vedere situația de epidemie din momentul de față, membrii juriului au selectat online cele 300 de lucrări care constituie materialul de bază al bienalei, aducându-și deciziile exclusiv pe baza unor criterii profesionale formulate în regulamentul concursului.

În curând vom publica lista lucrărilor selectate pe pagina de internet a Bienalei.

Posted in Ştiri, Uncategorized.