Membrii juriului

Prof. dr. Erőss István (HU)

Erőss István, artist plastic maghiar, este profesor la Institutul de Arte Vizuale în cadrul Universității Eszterházy Károly din Eger. Și-a terminat studiile la Universitatea de Arte Plastice din Budapesta în anul 1995 la secția de grafică.  A mai studiat și în alte instituții, între care se numără Academia de Arte Frumoase din Viena, Academia Regală de Arte din Haga și Universitatea de Arte Plastice din Marseille.  În anul 2009 și-a susținut teza de doctorat cu titlul Nature Art”.

A făcut numeroase călătorii de studiu în țări exotice: a fost de cinci ori în Africa și de mai mult de patruzeci de ori în Asia în calitate de artist invitat, expozant, lector sau curator în numeroase tabere de artă sau simpozioane. Este expozant și organizator al unei serii de schimburi de expoziții internaționale intitulate SEGMENT, care cuprinde până în acest moment de două ori nouă evenimente, care s-au desfășurat în Ungaria respectiv în numeroase țări asiatice. În activitatea sa artistică el utilizează o mare varietate de genuri artistice, inclusiv gravuri, instalații și sculpturi.




Sona Harutyunyan (AM)

Sona Harutyunyan a studiat istoria artei respectiv arheologie clasică și creștină la Universitatea Albert Ludwig din Freiburg, Germania. A lucrat apoi la Muzeul de Artă Modernă din Erevan (Armenia)  în calitate de consultant al Ministerului Culturii din Republica Armenia și  în calitate de șef department de artă contemporană al Ministerului Culturii din Republica Armenia.

Sona Harutyunyan a fondat asociația KulturDialog Armenien din Erevan în anul 2012. Această organizație își propune să facă cunoscută arta contemporană armeană atât în țară, cât și în străinătate.

În anul 2017 în cadrul activității asociației KulturDialog Armenien, pentru prima dată în Armenia, Sona Harutyunyan a fost inițiatoarea și realizatoarea primei ediții a Bienalei Internaționale de Gravură din Erevan. În anul 2019 acest eveniment a fost organizată de a doua oară in capitala Armeniei.




Dr. Alice Andreea Iliescu (RO)

În prezent conf. univ. dr. la Departamentul Grafică, predă Tehnicile gravurii în cadrul Programului de studii licenţă, şi Bandă desenată în cadrul Programului de studii master, Bandă desenată și Desen animat la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, România.

A absolvit Programele de studii licență, master și doctorat în cadrul aceleiași instituții, iar în Franţa a absolvit cea de-a doua specializare de master în „Bandă desenată, text, imagine” la École européenne supérieure de l’image (ÉESI), Angoulême. A participat la cursurile de specializare curatorială în cadrul Seminarului Internațional de Muzeologie, Musee et territoire, École du Louvre, Paris, Franța.

Începând cu anul 2007, pe lângă expoziții personale se numară şi participări interne și internaționale la expoziții de grup, la numeroase conferințe, simpozioane, workshopuri, călătorii de studii şi de predare, cu scrieri specifice, care au reprezentat și continuă să reprezinte și în prezent, fericite prilejuri de perfecționare profesională și cultural. Începând cu 2010, a făcut dovada unei continue și consistente preocupări pentru cercetarea în domeniul său de specialitate.


Vécsi Nagy Zoltán (RO/HU)

Istoricul de artă născut în anul 1956 este directorul Centrului Artistic Transilvănean (EMŰK) din Sfântu Gheorghe. Domeniul său de specialitate este arta maghiară (transilvană) din România în perioada cuprinsă între 1945 și 1989. Este autor de cărți de specialitate, monografii, cataloage, articole de specialitate și glosare din lexicoane.

Este totodată organizatorul expozițiilor intitulate Timpul de înjumătățire – Arta maghiară din Transilvania între anii 1965 și 1975” și „Sociorelativ – Arta maghiară din Transilvania între anii 1945 și 1965”, respectiv curatorul numeroaselor expoziții monografice și de grup.

Este organizatorul expozițiilor de bază ale Bienalei de Grafică din Ținutul Secuiesc.





Ferencz S. Apor (RO/HU)

Artist plastic născut în anul 1975. Și-a terminat studiile la Universitatea Națională de Arte din București în anul 2001. Este membru în mai multe organizații profesionale, între care se numără Uniunea Artiștilor Plastici din România (UAP), Asociația de Artă Caffart și Asociația Culturală MAMŰ din Budapesta (HU). Este fondatorul și redactorul forumului online de artă vizuală intitulat „Fórumtizenöt” [Forum cincisprezece] și este organizator activ al numeroaselor expoziții locale și evenimente profesionale.

Începând cu anul 2017 este curatorul Bienalei de Grafică din Ținutul Secuiesc în Sfântu Gheorghe. În creațiile sale caută răspunsuri în primul rând la problemele existenței sale individuale și la întrebările sociale ale mediului în care trăiește. În multe lucrări ale sale putem descoperi ironia-autoironia, dar pe lângă acestea apare și tematica amintirii. Din când în când reinterpretează creațiile sale, realizând colaje sau instalații din obiecte personale și din fotgorafii de familie. În arta lui joacă un rol important obiectele găsite sau reconstruite. El integrează în lucrările sale și elemente ale culturii materiale din „provincia” sa.



Kónya Ábel (HU)

Ábel Kónya este artist plastic, curator, designer grafic născut la Debrecen în anul 1975. În perioada 1994–1997 a fost profesor de tobă la Școala Rock din Debrecen și baterist al grupului Garbo, iar între anii 1998–2003 a studiat la Secția de Grafică a Academiei de Arte Frumoase din Cracovia. În perioada 2003–2005 a făcut practică profesională la Fundația Batuz în Germania. În anul 2005 și-a încheiat studiile, obținând licența cu specializarea intermedia. Începând cu anul 2006 este membru în Asociația Națională a Artiștilor Creativi Maghiari (MAOE, secția de grafică) și în Asociația Artiștilor Grafici Ajtósi Dürer.

În perioada 2006–2016 a fost profesor de artă la Gimnaziul și Liceul de Artă Medgyessy Ferenc din Debrecen, iar începând cu anul 2013 deputat teritorial la MAOE. Între anii 2016–2018 a fost curator principal al MODEM și director adjunct al Muzeului Déri – MODEM. Din anul 2019 în calitate de director adjunct al Muzeului Herman Ottó, el conduce instituția parteneră, Galeria de Artă din Miskolc.



Dr. Marcin Białas (PL)

Marcin Białas s-a născut în anul 1977 în localitatea Zawiercie (Polonia). A studiat la Facultatea de Arte Plastice a Academiei de Arte Frumoase din Katowice. A fost student în Studioul de Gravură Intaglio al profesorului Jan Szmatloch unde și-a terminat studiile în anul 2004, obținând diploma și medalia de onoare în specialitatea gravurii intaglio. După terminarea studiilor i s-a alăturat profesorilor de la aceași facultate din cadrul academiei. În anul 2011 a obținut titlul de doctor în arte, iar în anul 2019 titlul de conferențiar universitar (dr. hab.). Este preocupat în special de arta grafică (tehnicile intaglio) și de desen. Începând cu anul 2003 participă activ la expoziții și festivaluri de grafică din Polonia și din străinătate.

A avut mai multe expoziții individuale în Polonia, Canada, Franța, Irlanda, Germania, România, Belorusia și a participat la peste două mii de expoziții de grup în Polonia, Franța, Danemarca, Ungaria, India, Elveția, România, Republica Cehă, Bulgaria, Spania, Grecia, Canada, Taiwan, Italia, Turcia, Egipt, Lituania, Republica Macedonia, China, Japonia, Thailanda, Statele Unite ale Americii, Coreea, Germania, Austria, Republica Belarus, Spania, etc.

Posted in Ştiri, Uncategorized.