S-a încheiat înregistrarea la cea de a doua ediție a Bienalei Internaționale de Grafică

În data de 20 martie 2012 s-a încheiat înregistrarea la cea a doua ediție a Bienalei Internaționale de Grafică – Contemplații Grafice. Organizatorii au înregistrat până acum peste 650 de lucrări, și prelucrarea datelor nu s-a terminat încă. Bienala Internaționala de Grafică – Ediția a II-a avea două secțiuni principale: grafica tradițională și grafica experimentală. Pe baza lucrărilor centralizate până acum se pare că ambele categorii s-au bucurat de un mare interes: la secțiunea de grafică tradițională au aplicat peste 150 de persoane, iar în secțiunea de grafică experimentală peste 120 de persoane.

Înscrierile pentru faza preliminară s-au făcut prin trimiterea pozelor digitale (extensie *.tiff sau *.jpg, rezoluție 300 dpi) ale max. trei lucrări/categorie. Juriul care se întâlnește în weekendul de 24-25 martie 2012 selectează pe baza reproducțiilor digitale acele lucrări care merg mai departe. Lucrările selectate trebuie trimise în original la Centrul Cultural şi de Arte – Lăzarea până în data de 27 aprilie 2012.

Bienala a fost inițiată în 2010 de către organizatori, Consiliu Județean Harghita, Consiliul Județean Covasna, Centrul Cultural și de Arte Lăzarea și Centrul de Cultură al Judeţului Covasna cu scopul de a promova și de a sprijini grafica contemporană și grafica din regiunea noastră, precum și de a oferi posibilitatea artiștilor plastici de a se prezenta în fața publicului larg. Faptul ca și cea de a doua ediție se bucură de o astfel de popularitate subliniază și mai mult necesitatea unui astfel de eveniment artistic în regiune.

Premiul cel mare al Bienalei este în valoare de 2.000 Euro, iar județele Harghita, Covasna și Mures oferă și ei câte un premiu în valoare de 1.000 Euro. Bienala este organizată sub patronajul Ministrului Culturii şi Patrimoniului Naţional, Kelemen Hunor.

Mai multe informații despre Bienală pot fi găsite pe pagina evenimentului, www.grafikaiszemle.ro/ro.