Zsolt Siklodi / 1966–2017

G5 zsolt 03c

Cu plecarea neaşteptată, tragică a lui Zsolt Siklodi, mulţi dintre noi ‒ organizatori, artişti ‒ ne-am pus întrebarea presantă cum să continuăm. Acum, odată cu apropierea celei de-a 5-a ediţii a Bienalei de Grafică din Ţinutul Secuiesc, începem să ne dăm seama, ce vid a rămas în urma sa. Fiindcă Zsolt Siklodi nu a fost doar un curator. El a fost în acelaşi timp iniţiatorul, strategul, implementatorul, motorul, dacă trebuia, chiar şi graficianul, muncitorul Bienalei. În ultimii ani, a depus toate eforturile pentru a transforma Bienala de Grafică din Ţinutul Secuiesc într-un eveniment de prestigiu, de clasă mondială. Determinarea sa fermă a fost însoțită de entuziasm și de un simț tactic extraordinar. A reuşit să-i convingă pe toţi că este nevoie de un astfel de eveniment, care este realizabil, şi prin care regiunea poate deveni vizibilă pe harta artei mondiale. El a subliniat întotdeauna: „Obiectivul Bienalei de Grafică din Ţinutul Secuiesc este să alăture localul şi universalul şi prin aceasta să caute, să determine locul tendinţelor artistice care se nasc în regiune, dar şi în alte părţi ale lumii, în cadrul trendurilor globale…” Dificultăţile iniţiale le-a considerat mai degrabă provocări, experienţe din care se poate învăţa. Și acestui fapt se datorează că prin fiecare bienală s-a apropiat din ce în ce mai mult de atingerea scopului dorit. În ceea ce priveşte nivelul celei de-a 4-a ediţii a bienalei, organizate în anul 2016, putem spune deja cu convingere că a fost adăugată pe lista celor mai importante evenimente de grafică. Pe lângă nenumăratele ecouri internaţionale, acest fapt este atestat şi de cifre: au fost înscrise în total 1238 de lucrări din 41 de ţări ale lumii. A putut să vadă cum a dat roade stăruința sa. Cu toate acestea, el a fost un om care nu avea odihnă. Şi-a propus ţeluri noi, şi mai ambiţioase, ca să perfecționeze tot ce a început. Nu s-a oprit niciodată, de parcă ar fi simţit cât de scurt este timpul care i s-a dat.

Zsolt Siklodi nu mai este cu noi, şi acum suntem copleşiţi de incertitudine, simţindu-i lipsa. Nu avem pe cine să-l întrebăm, cum să mergem mai departe. Noi, cei care am luat parte la această construcţie chiar și tangenţial, ştim sigur un lucru: este obligaţia noastră să continuăm drumul indicat de către el.

În numele echipei de organizare:
István Erőss